Haruki Murakami- Iubita mea, Sputnik

Întrebarea filosofiei „De ce?” este infinită și o regăsim de multe ori în romanul lui Murakami: „De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulți oameni pe lumea asta, toți avem nevoie de altcineva și totuși ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se rotește numai pentru a ne alimenta singurătatea?” (de altfel, de aici reiese și tema singurătății).
Pe măsură ce am învățat noțiunile principale ale științelor umaniste, am observat că științele exacte pun accent pe obiect, că se cere ca acestea sa fie obiective. Subiectul trebuie în mod deliberat îndepărtat, deoarece orice urmă de prezență a acestuia pare că determină o perturbare a înțelegerii.

Astfel, m-am dus cu gândul la cele două personaje principale ale romanului: Miu, care în orice moment al vieții ei, își păstrează calmul și povestește întotdeauna cu o obiectivitate extraordinară și K, personajul narator care, prin natura lui este omniscient, iar superioritatea sa se concretizează prin faptul ca el cunoaște dorințele și gândurile ascunse ale lui Sumire sau chiar ale lui Miu.
„Iubita mea, Sputnik” este o poveste despre singurătatea umană, o poveste ce pare că te obosește emoțional. Mulţi spun că romanul vorbeşte despre lesbianism, dar nu mi se pare că acesta este subiectul central. Miu e femeie şi Sumire e femeie, dar naratorul nu face mare caz din asta, şi totul devine pur şi simplu acceptat.
Sunt mulți cei care apreciază proza lui Haruki Murakami, iar eu -cu siguranță- mă număr printre ei, căci îmi plac realitățile fantastice, personajele și lumile create de acesta.

Tolstoi afirma că lumea de afară este o iluzie și că ea există de fapt, în noi.

Vedem în opera lui Murakami, un exemplu concret referitor la ce spunea Tolstoi. Citind această carte (și recitind finalul, pentru a-mi aminti unele lucruri) am putut simți cum toată povestea pare puțin desprinsă de lumea noastră.
Personajele sunt complexe și încântătoare, iar majoritatea discuțiilor dintre ele sunt adevăruri existențiale sau variații ale lucrurilor pe care le învățăm pe cont propriu. Când vine vorba de o carte semnată de Murakami, inevitabil învățăm ceva nou sau observăm mai clar subiectele pe care le știam deja, dar poate alesesem să le ignorăm.

Cartea o puteți cumpăra de aici, la un preț sub 20 de lei.

Related Post

2 Replies to “Haruki Murakami- Iubita mea, Sputnik”

  1. O sa am în vedere cartea asta când mai plasez o comandă. Eu am citit “La sud de graniță, la vest de soare” de Haruki Murakami și m-a vrăjit de-a binelea stilul de a pune lucrurile în mișcare și modul în care le povestește. De atunci mi-am zis că o să vreau să descopăr și alte cărți scrise de Murakami.

Leave a Reply to Diana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *