Profunzimea câmpului este unul dintre cele mai importante mijloace de expresie în fotografie. Profunzimea câmpului este determinată de diafragmă, distanţă focală şi distanţa de focalizare.
Lumina trece lentilele din corpul obiectivului la senzorul de imagine sensibil la lumină din interiorul camerei foto. Când imaginea se formează pe senzor, doar obiectele aflate la o anumită distanţă sunt focalizate. Planul de focalizare este determinat automat de aparatul foto (focalizarea automată) sau de fotograf (focalizare manuală).
În spatele şi în faţa planului de focalizare există o zonă pe care ochiul uman o percepe ca fiind focalizată iar termenul “profunzimea câmpului” se referă la această zonă. O treime din profunzimea zonei câmpului se află de obicei în faţa planului de focalizare şi două treimi în spatele acestuia.
Profunzimea câmpului poate fi totodată foarte restrânsă. De exemplu, la portrete faciale, genele pot fi clare, dar vârful nasului poate începe să se estompeze.
Profunzimea câmpului se reglează, de obicei cu diafragma. O diafragmă mai mare are ca rezultat o profunzime de câmp mai restrânsă. Un alt factor central este distanţa focală: un obiectiv grandangular produce o profunzime de câmp mai mare decât un teleobiectiv.
Al treilea factor care afectează profunzimea câmpului este distanţa de focalizare: când punctul de focalizare este aproape de camera foto, profunzimea câmpului va fi mai restrânsă. În cazul utilizării unei profunzimi de câmp restrânse pentru obţinerea unor fotografii frumoase, trebuie acordată atenţie şi zonei nefocalizate.
Termenul “bokeh” se foloseşte cu referire la proprietăţile estetice ale zonelor nefocalizate. Obiectivele de calitate reproduc un fundal estompat: culorile se topesc frumos unele în altele şi orice forme unghiulare sau alte forme neplăcute nu sunt vizibile.
