Top 5 produse cosmetice favorite

Fiind primul articol de acest fel, în momentul în care am pornit în scrierea lui, mă gândeam că ar trebui să îi mulțumesc mamei mele pentru că mi-a cumpărat cărți și culegeri (ah, cât uram pe atunci culegerile de exerciții) nicidecum rujuri sau mascara.
Acum am ajuns să-mi umplu sertare și cutii cu produse de make-up și accesorii.
Produsele de mai jos se găsesc la prețuri decente și pentru că le folosesc aproape zilnic, m-am gândit că sunt demne de a fi în categoria „Recomandări”. Pașii de îngrijire sunt simpli, dar îmi place să cred că sunt de efect.

1. Serul BIELENDA Argan Face Oil este potrivit pentru regenerarea celulelor pielii. Este recomandat pentru toate tipurile de piele și pentru orice vârstă. Hidratează tenul și îi redă elasticitatea. Știu, sună prea „commercial”, însă acest ser se caracterizează și prin efectul blând asupra tenului cu probleme: roșeață ori iritații, riduri sau linii fine.


Are 30 ml și se găsește aici la un preț accesibil.

Pentru ca aplicarea machiajului să fie mai simplă și rapidă, folosesc o bază de machiaj cu o textură cremoasă și o cremă BB.
2. Fondul de ten OG HD Studio Photogenic mi se pare ideal tocmai pentru că are o textură și o acoperire perfectă. Se întinde ușor cu un simplu burețel și rezistă câteva ore bune.


Am cumpărat acest fond de ten și alte 3 din această gamă, fiindcă erau la reducere, la un preț foarte mic (până în 10 lei). Nu se mai găsesc pe cupio în momentul de față, dar puteți verifica periodic, căci pot apărea incluse în vreo ofertă.
3. Fardul de ochi mineral cu 3 culori este ușor de aplicat și oferă o varietate de posibilități pentru machiajul ochilor. Este din aceeași gamă -Outdoor Girl- și culorile sunt foarte pigmentate.

Mascara nu este inclusă în topul celor cinci, deoarece folosesc numai la evenimente (doar de câteva ori pe an). Cleștișorul pentru gene este ajutorul meu de nădejde în obținerea unor gene perfect întoarse.

4. Rujurile de la Avon sunt preferatele mele, pentru că nu usucă buzele, din contră, le hidratează. Au culori intense, nuanțe câte vrei și sunt ușor de aplicat.
Prețurile sunt foarte mici și, pentru că fiecare cunoaște pe cineva care-i reprezentant Avon, plasarea unei comenzi se face cu maximum de confort (încercuind produsele dorite din catalog sau alegându-le din magazinul online).

5. De parfumul Euphoria de la Calvin Klein m-am îndrăgostit încă din liceu, de când am văzut spotul lor publicitar.
Mi-ar plăcea ca imaginea alăturată să fie un eșantion, pentru ca dvs. să simțiți cu adevărat mirosul, căci eu vă pot spune doar că-i un parfum cu arome senzuale și proaspete. Mi se pare potrivit atât pentru utilizarea zilnică și în același timp, l-aș păstra doar pentru ocazii speciale. Atât de mult îmi place.

Calvin Klein Euphoria este un parfum oriental, cu note de mahon, mosc, violetă, lotus, orhidee și rodie. Îl puteți cumpăra de aici, căci apar periodic oferte promoționale.


Aștept să-mi spuneți dacă v-ar interesa recomandări legate de rutina de îngrijire a tenului și produsele esențiale pe care le folosesc.
Love, D.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *