După ce abia turnasem cafeaua în căni, câteva picături s-au scurs pe lângă ibric. Printre aburi, se simţea miros de dimineaţă şi de câteva raze timide de soare. Era a nu ştiu câta zi în care ne beam cafeaua împreună. Era un sentiment liniştitor ca o haină lejeră, era bine şi era tot ce aveam nevoie.
Pe lângă asta, orice discuţie cu el îmi trezea interes.

Iubeam să port conversaţii cu el, tocmai pentru că erau demne de atenţie, nu mărunte și, în plus, nu era nevoie de nicio competiţie, de nicio încercare de a părea altcineva.

Mark Twain spunea: „Ce este bucuria fără întristare? Ce este succesul fără eşec? Ce este câştigul fără pierdere? Ce este sănătatea fără boală? Trebuie să experimentezi pe fiecare pentru a putea aprecia pe celălalt. Va exista mereu suferinţa.”

Gândindu-mă puţin la acest lucru, pe care probabil, îl citisem cu o seară înainte, am afirmat cu o voce calmă, dar tristă:

– Viaţa, prin ochii mei, mi se arată uneori nedreaptă! Uneori..

Am tăcut apoi pentru câteva momente, fixându-mi privirea pe geam. În fiecare zi, prin curte erau nelipsite rândunicile, iar câteodată, zburau şi nişte guguştiuci.
Aveam pomi de trandafiri care abia înfloreau, iar lucrurile -în natura lor- erau ospitaliere.
În timp ce plimbam degetul pe gura ceştii cu cafea, pe un ton meditativ, el îmi spune:

– Hai să nu spunem că viaţa ar fi nedreaptă. Eu aş spune mai degrabă că e perfectă.

Am făcut ochii mari şi chiar aşteptam o continuare bună din partea lui.

– Nu poţi cunoaşte fericirea, dacă nu ai avut vreo supărare. Sau gândeşte-te cât eşti de încântat atunci când pleci într-o vacanţă după ce ştii că ai avut atât de muncă. Uneori, ai parte de lucruri negative, doar pentru a le cunoaşte pe cele frumoase și bune. Există ceva perfect ce poate fi găsit în orice imperfecţiune și, într-un fel, într-o zi vom găsi echilibrul.

Într-adevăr, întotdeauna am ceva de învăţat de la omul cu care îmi beau cafeaua.