O mie nouă sute optzeci și patru, George Orwell – recenzie

O mie nouă sute optzeci și patru este un roman politic apărut în 1949. Cartea urmărește viața lui Winston Smith sub asuprirea unui guvern totalitar.

Romanul este împărțit în trei părți care arată o Mare Britanie posterioară unui război ipotetic dintre Est și Vest, în urma căruia s-a instaurat un regim totalitar (asemănător stalinismului, dar și nazismului.) Prima parte prezintă viața anostă a lui Winston, lipsită de orice bucurie, aceeași viață pe care toți locuitorii Oceaniei o trăiesc, de altfel: o lume în care oamenii sunt urmăriți prin intermediul unor tele-ecrane instalate în case, pe străzi, la locul de muncă, peste tot. Acestea receptează sunete și imagini, oamenii fiind supravegheați în permanență.
O lume în care iubirea între doi oameni nu este aprobată de Partid, iar familiile nu se mai întemeiază pe baza acestui sentiment sau pe încredere.
„Fratele cel mare te urmărește”/ („Big Brother is watching you”) este sloganul scris pe toate afișele, astfel că oamenii nu sunt lipsiți numai de libertatea de exprima sincer ceea ce gândesc, ci și de libertatea de a gândi (Poliția Gândirii era cea de care se temeau mulți). De altfel, Partidul lucrează la emiterea celei de-a noua ediții (respectiv celei de-a zecea, în ultimul capitol) a dicționarului neolimbii. Neolimba este o limbă odioasă, care are ca scop uciderea cuvintelor, limitându-le oamenilor gândirea.

A doua parte a cărții cuprinde povestea de dragoste dintre Winston și Julia și greutățile pe care ei le întâmpină pentru a se putea întâlni. Faptul că cei doi sunt capabili să cunoască tandrețea și emoția iubirii într-o lume distopică în care aceste lucruri sunt nepermise vine precum o mângâiere pentru cititor.

Simpla acțiune de a ține un jurnal însemna ceva echivalent cu moartea, iar aceasta este prima dovadă de rebeliune din partea lui Winston Smith. El este diferit, este conștient de ororile făcute de guvern, de faptul că acesta deformează trecutul, scriind și rescriind istoria după bunul lui plac și propriile interese. Vede în O’Brien un om care îi împărtășește gândurile și când se ivește oportunitatea de a-i mărturisi, îi spune că atât el, cât și Julia sunt împotriva partidului și că ar face orice pentru ca acesta să cadă.

În ultima parte, Winston trece prin „procesul de vindecare” practicat de Poliția Gândirii. Tot în acest capitol final cititorul primește răspunsul unor lucruri care, poate, până atunci rămăseseră sub semnul întrebării. Odată eliberați, când Winston și Julia se reîntâlnesc întâmplător, aceștia sunt doi oameni lobotomizați și goi pe dinăuntru.

Cartea impresionează puternic prin trăirile personajelor și prin felul în care se descrie lumea aceea în care viața oamenilor era controlată constant și lipsită de orice fel de libertate. Cred că toți ar trebui să o citească.
Romanul trage niște semnale de alarmă.

Link de unde poți cumpăra această carte

Titlu: O mie nouă sute optzeci și patru
Autor: George Orwell
Anul apariției: 1949
Număr de pagini: 342

Related Post

One Reply to “O mie nouă sute optzeci și patru, George Orwell – recenzie”

  1. Pe langa cititul cartii in romana si apoi in engleza (varianta originala), am vazut si filmul acela mai vechi si, poate cel mai important, am avut ocazia sa merg la teatru in Londra, o experienta pe care nu o voi uita prea curand. Singurul lucru care mi se pare trist despre 1984 este ca nu mai pare deloc fictiune la modul in care decurg lucrurile in tari considerate pana de curand democratice.

Leave a Reply to Ionut Popa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *