Curiozități după naștere
Mi se par uimitoare transformările care se petrec în corpul uman în perioada sarcinii, dar și după naștere. Durerile postoperatorii s-au uitat chiar repede, însă după naștere au avut loc…
Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele
Mi se par uimitoare transformările care se petrec în corpul uman în perioada sarcinii, dar și după naștere. Durerile postoperatorii s-au uitat chiar repede, însă după naștere au avut loc…
Se spune că atunci când naști natural se creează atașamentul între mamă și copil și se întărește legătura dintre cei doi. Am simțit împlinire în momentul în care am auzit…
Chiar dacă lipsesc pentru câteva ore de acasă (se întâmplă rar), mi se umple sufletul de dor și nerăbdare să ajung la ea. Casa e plină cu lucrurile ei. Învățăm…