Se spune că atunci când naști natural se creează atașamentul între mamă și copil și se întărește legătura dintre cei doi.
Am simțit împlinire în momentul în care am auzit plânsetul bebelușului meu, dar chiar și așa, mă gândeam cu teamă la faptul că cezariana avea să umbrească acea conexiune care se creează între mamă și copil.
Poate suna egoist, dar mi-am dorit să alăptez pentru a compensa cumva acest lucru. Prin ochii mei, alăptarea e o artă a dragostei și a răbdării, e ceva minunat și unic. E oricum, dar nu ușor.

• Furia laptelui sau angorjarea sânilor

Când am plecat din spital, îmi curgeau sânii atât de tare (prin haine, să ne înțelegem) încât aveam picături de lapte chiar și pe ghete.
Îi aveam, efectiv, plini de lapte. Fetița mea, în schimb, prefera doar sânul drept, la celălalt neputând să apuce sub nicio formă mamelonul.
Ce mă durea operația, dar ce mă dureau sânii…
Spre seară, începusem să am frisoane și febră din cauza laptelui (pe care trebuia să-l scot cumva din sâni).
Aveam canalele înfundate și am pompat cu greu câteva grame de lapte (mă refer, de fapt la acel colostru, aurul lichid/ alimentul minune pentru bebeluși). Satisfacția era mare oricum!

• Ce metode am folosit pentru stimularea lactației?

Pentru mine, nu a fost suficient să atașez copilul la sân. Așa cum am spus mai sus, în primele două săptămâni, bebelușa mea nu avea putere să prindă și să tragă din sânul stâng, așa că a trebuit să folosesc unele metode pentru a nu pierde laptele.
M-am pompat o perioadă de timp. Nu am aruncat nicio picătură de lapte matern, ci îl păstram în frigider în aceste recipiente de la Philips Avent. Îi dădeam lăpticul colectat, cu biberonul, dar din fericire acest lucru nu a făcut-o să respingă ulterior sânul.
Am băut vreo două săptămâni ceaiuri pentru lactație și chiar cred că acest lucru a contat puțin în declanșarea acesteia.
Extrem de eficiente erau și compresele cu apă călduță, căci îmi curgeau sânii de îndată ce simțeam acea căldură.

• I-am dat și supliment

În spital, dar și primele trei săptămâni acasă, i-am dat și formulă.
În spital, a trebuit să îi dau pentru că nu mi-a venit laptele din prima zi, a venit un pic mai greu.
Apoi, acasă, mânca ziua de la mine și noaptea avea două mese cu lapte praf.
Aveam impresia că dacă stă toată ziua la sân, spre seara nu mai am nimic pentru ea acolo. Credeam că îi golește de tot și îmi ziceam că nu am cum să adorm copilul cam flămând.
Nu e așa!
Am aflat că atașând copilul la sân, ori de câte ori vrea, corpul va produce mai mult lapte, suficient pentru a satisface cerințelor copilului.
A avut și fetița mea vreo două pusee de creștere (care au durat doar vreo două zile) caracterizate prin nevoia de a sta mult la sân -de parcă nu se mai sătura-, reprize scurte de somn și o stare de miorlăială.
Doar că acum eram informată: am pus-o la sân întruna și astfel, am renunțat la laptele praf.

Acum alăptez la cerere și mă topesc când văd cum încearcă deja să cuprindă sânul cu mânuțele ei mici.
Ragadele s-au tratat cu o cremă de la farmacie. Nopțile nedormite, cu zâmbetul ei.

Mămici care mă citiți, pentru voi cum a fost experiența alăptării?