Spusă pe larg, istoria eticii afacerilor este un atac de la început până la sfârşit asupra afacerilor şi practicilor acestora, „lăcomia” fiind deseori menţionată ca fiind singurul motor al afacerilor. Se întâmplă să înţelegem greşit afacerile tocmai pentru că adoptăm o viziune prea îngustă asupra lor, identificându-le adesea cu acumularea de profit.
Într-adevăr, obiectivul unei afaceri este obținerea profitului, dar acest obiectiv trebuie atins numai prin furnizarea de bunuri şi servicii de calitate, prin crearea locurilor de muncă şi prin integrarea în comunitate.
În plus, dacă stăm să ne gândim, orice profit este distribuit şi reinvestit, fiind doar un mijloc de construire a afacerii şi de răsplătire a angajaţilor, a directorilor şi a investitorilor.
Scopul unei corporaţii este – de fapt – acela de a servi publicul, furnizând produse şi servicii de calitate şi nedăunând comunităţii şi cetăţenilor ei.

O corporaţie nu îndeplineşte acest scop dacă poluează aerul sau apa, dacă îngreunează traficul sau iroseşte resursele comunitare, dacă promovează (chiar şi indirect) rasismul şi prejudecăţile, dacă distruge frumuseţea naturală a mediului sau ameninţă bunăstarea socială şi financiară a cetăţenilor.

Spațiile de muncă înguste şi lipsite de confort, orele extenuante și salariile de subzistență plătite unor angajați care nu pot, nu îndrăznesc sau nu ştiu să se plângă, pot creşte profiturile, dar astfel de condiții şi practici sunt recunoscute de toți ca fiind lipsite de etică şi ilegale.
Iar dacă o companie îşi tratează angajații ca pe nişte mărfuri dispensabile, nu ar trebui să fim surprinşi dacă angajaţii vor vedea în acea companie doar o sursă temporară de salariu.

Articolul de azi nu este altceva decât o simplă interpretare a unui capitol din Tratatul de etică a lui Peter Singer.