Ca femeie, experiența nașterii te schimbă din toate punctele de vedere, astfel că, atunci când auzi plânsetul copilașului tău, cunoști adevărata fericire.
Ești mamă și, dintr-o dată, grija e un lucru care se învață atât de ușor. Să-l ții corect când alăptezi, să-l ții corect la râgâit, să schimbi scutece, să-l speli și să-l îmbraci cu atenție, să sterilizezi biberoane, să calci hăinuțele. Să știi dacă plânge de foame sau de schimbat scutecelul și să-l liniștești când e agitat. Să ia bine în greutate. Să nu-ți facă febră și să nu răcească. Să n-aibă vreodată vreo durere.
Tot ce ai de făcut de acum încolo e să veghezi asupra copilului tău și tot ce faci trebuie făcut cu grijă.
După ce am născut, copilul meu avea un eritem alergic și mi-a făcut și icter fiziologic, însă neonatologul mi-a spus aceste lucruri de parcă era ceva grav, ceva de care ar trebui să mă îngrijorez, când în realitate, eritemul și icterul sunt atât de întâlnite.
Toate produsele de îngrijire pe care i le-am cumpărat au fost pentru piele sensibilă, astfel că, odată ajunși acasă cu bebe, în vreo trei-patru zile îi dispăruseră toate bubițele acelea roșii.
În privința icterului, mi s-a recomandat doar să stea la lumină/soare și să o scot pe afară.
Când ești la primul copil, te sperii din orice și ca proaspătă mămică îți faci scenarii, deschizi internetul, răsfoiești 5 site-uri și rupi forumurile de mămici. Iar o mămică agitată, îi va transmite neliniștea copilașului ei.
„- Bebelușul dvs. are un eritem alergic, dar nu trebuie să vă panicați, căci nu e nevoie de vreun tratament, trebuie doar să păstrați o igienă corespunzătoare. Băiță zilnic, hăinuțe din bumbac – spălate și călcate – și produse pentru piele sensibilă.”
Altfel sună, nu?
Neonatologul mi-a spus-o, în schimb, pe un ton solemn, grav, ca și cum ar fi necesar vreun tratament sau prelungirea internării.
Da, e datoria lor să-ți spună ce are copilul tău. Sunt doctori și nu trebuie să te plimbe de colo-acolo cu zăhărelul, însă după ce spun un diagnostic, ar trebui să zică dacă e de îngrijorat și de mers la spital.
Ce voiam să zic e că nu e nevoie să speriați proaspetele mămici dacă nu e cazul. Oricum ele sunt încercate acum de sentimente noi, copleșitoare chiar. Și, așa cum am scris mai sus…grija e acum un lucru care se învață atât de ușor.