O viitoare mămică mai aude: „Bucură-te acum că nu ți s-a modificat mult corpul”, „Plimbă-te acum cât mai poți să ieși și să pleci unde vrei” sau „Odihnește-te acum cât încă mai poți să dormi noaptea!”.
Cu nopți nedormite, schimbat de scutece și tot ce implica această nouă etapă, eu de-abia așteptam să-mi cunosc copilul. Și după o sarcină puțin grea la început, dar liniștită pe parcurs, a sosit ea, Teodora mea. Care mănâncă și doarme bine noaptea, care parcă râde și cu ochii, care nu a avut colici și care rareori plânge fără motiv. Care a contrazis tot ceea ce auzisem până atunci despre cât de solicitanți pot fi unii bebeluși.
Cele mai intense și pline de însemnătate momente au fost acelea în care am adus pe lume un copil și cred că o să vorbesc o viață întreagă despre cât de norocoasă sunt fiindcă am putut trăi și fiindcă trăiesc o asemenea fericire. Fiindcă sunt mama unui copil sănătos, blând și atât de iubit.
Copila mea m-a schimbat în cel mai frumos mod cu putință și a scos din mine ce aveam mai de preț: instinctul matern.
Adoarme numai la sân, iar când vreau să o pun în pătuț, se strânge un pic în semn că vrea să se cuibărească, să stea mai mult la pieptul meu. Atunci o țin. Și o tot țin. În brațe. Îi place să stea lipită de mine, dar nu mi se pare greu deoarece pentru ea mereu va fi loc în brațele mele.
Mai presus de orice, copilul m-a învățat să am răbdare și mi-a arătat că pot iubi mereu din ce în ce mai mult.

Tu, copilul meu, ești cele mai frumoase clipe, dimineți și anotimpuri.

Tu ești poezie.

Fiecare femeie merită să sărute niște mânuțe și tălpi mici.
Fiecare femeie merită să simtă grijă aceea care te înmoaie și te întărește în același timp.
Dacă e greu?
Nu mai mult decât e frumos. Pe cât de obosită sunt uneori, pe atât de împlinită și recunoscătoare mă simt. Mai greu e atunci când o femeie își dorește cu toată ființa, dar nu poate fi mamă.
Căci, toate femeile merită să simtă ce simte o mamă.