Facultatea a fost o perioadă drăgălașă din viața mea, o șansă în plus de a cunoaște alți oameni și poveștile lor. Colegii joviali și prieteniile ce s-au legat la vremea aceea mă fac să mă gândesc cu drag la acei trei ani de facultate, însă, în afară de o diplomă și o lucrare de licență pe raftul bibliotecii mele, nu am rămas cu mare lucru. 

Aveam discipline care sunau astfel: Istoria scrisului și a tiparului, Fundamente ale științelor sociale, Fundamente ale sistemului mass-media, Metode și metodologii de cercetare în științele comunicării, Filosofia culturii.
De acord, ele erau folositoare în dezvoltarea intelectului, „fiindcă cel care îl poate înțelege pe Kant, poate face și o muncă banală, dar cel care poate face doar o muncă banală, nu e capabil sa îl înțeleagă pe Kant”, după cum spunea un profesor.

Dar nu erau utile, nu erau practice deloc.

Îmi aduc aminte că mergeam cu drag la cursuri de Tehnici de redactare, de investigare jurnalistică, fotojurnalism, cursul de producție a emisiunilor de știri sau cel de elaborare a unei publicații. Învățai ceva, erau mai concrete și se puteau aplica într-o viitoare carieră în domeniu.

Ce aș fi vrut să învăț la universitatea de jurnalism, pe lângă acele câteva materii interesante? Lecții de dicție. Mers pe teren să culegem știri. Mai mult debate la cursuri și mai puțină teorie. Tehnici prin care să-mi controlez emoțiile în fața camerei. Mers frecvent la un post local să vedem cum se desfășoară o emisiune. Chestii practice.

În facultate, am întâlnit profesori omenoși, inteligenți, deschiși, dar și profesori care m-au dezamăgit cu desăvârșire. Aceștia din urmă au fost acei profesori care în loc să facă îmbunătățiri la persoana lor sau sistemului de învățământ alegeau să facă insinuări nepotrivite studentelor. 

Privind înapoi la acei ani, aș zice că marea problemă e lipsa de implicare.

Nu arunc vina pe umerii nimănui, mi-am asumat mereu faptul că de una singură am ales această specializare și cred că oamenii care dau vina pe alții sunt cei care nu reușesc în viață.
Prin acest articol vreau doar să atrag atenția asupra problemei de la mijloc, de care se vor lovi și alți studenți.

La început de drum, mulți nu știu ce vor să facă în viață. Și aleg specializări fără viitor, fără locuri de muncă existente în domeniu, în speranța că poate o să facă ceva, că poate vor găsi oportunități. Dar cu profesori care nu se implică, ci se mulțumesc cu jobul comod și sigur fără se zbată prea mult să schimbe ceva în concret, cât de mult să se implice studenții?

Însă cei din minister știu care-i realitatea. Cei din universități știu. Sunt conștienți că cei din fața lor sunt viitori șomeri și cu toate astea, nimeni nu schimbă nimic.
Pentru că, la sfârșitul zilei, nimeni nu vrea să-și părăsească zona de confort. E mai ușor să spui doar, din când în când, că sistemul e așa cum e și să te minți că tu ți-ai făcut treaba, când de fapt nu ai făcut mai nimic.