Jucării potrivite pentru copiii de peste 1 an

Lăsând la o parte faptul că, odată ce devine mai receptiv, cel mic preferă orice este non-jucărie (cutii de carton, sticle de apă, telecomenzi sau simple pungi), atunci când alegem jucării pentru acesta, ar trebui să o facem nu oarecum, ci în raport cu vârsta lui.

Prin joacă, cei mici își dezvoltă imaginația, capacitatea de înțelegere și comunicare.

Momentan, noi descoperim împreună ce jucării preferă mai mult sau mai puțin. Uneori ne jucăm împreună, alteori, o văd cum își alege singură câteva lucruri și își creează propriul joc.
În momentul de față, jucăriile preferate ale copilului meu sunt reprezentate de cărticele și puzzle-uri ceea ce, evident, nu poate decât să mă bucure. Atenția îi mai e captată și de jucăriile muzicale, o piramidă cu inele, acele popice pe care le așează și le dă jos de nenumărate ori sau de vreo două animăluțe de pluș pe care le tot „plimbă” prin casă. Mingi care luminează, păpuși sau zornăitori zac uitate prin cutia cu jucării.
Chiar dacă nu suntem PRO numeroase jucării, nu ne-am putut abține și i-am cumpărat acest tobogan și o bicicletă (pe care o să le folosească abia peste un an și ceva). Mă rog, toboganul o încântă și acum când ieșim pe afară, dar bicicleta va mai aștepta puțin.
Cumpăr jucării doar din când în când și, pe viitor, cred că îi voi cumpăra când văd că își dorește foarte mult. Nu vreau să ajungem să „colecționăm” saci plini de jucării ignorate și de care, nici nu o să îi pese.

Online sau în magazinele fizice găsim o gamă foarte variată de jucării educative, interactive sau de exterior la prețuri potrivite pentru toate buzunarele.
Astfel, dacă sunteți în căutarea unor jucării pentru copii de peste un an, puteți lua în considerare recomandările următoare:

  • Cu o gamă largă de articole, remarcându-se prin promptitudinea livrării și calitatea produselor, eMAG.ro oferă jucării interactive pentru cei mici, la prețuri accesibile. Jocurile de memorie, educative sau interactive au succes tocmai pentru că cei mici sunt concentrați și implicați și absorb cu atenție informațiile legate de jocul respectiv.

Numeroase jucării din această categorie se găsesc în magazine precum:

Magazinul online cu jucării pentru copii, educlass.ro, pune la dispoziție jocuri, puzzle-uri, jucării pentru exterior, jucării educative, creative sau de știință potrivite pentru copii de până la 10 ani. Comenzile se plasează cu ușurință, experiența de cumpărare este una plăcută.

Nichiduță oferă o mare varietate de articole pentru copi, magazinul adresându-se și părinților. După ce accesați linkul de mai sus, selectați vârsta de 1-3 ani și vi se vor afișa jucăriile potrivite.

Pe lângă jucării, BestKids.ro comercializează produse de igienă și siguranță, îmbrăcăminte, articole gravide și mămici sau pentru camera copilului. După ce accesați linkul atașat, selectați vârsta celui mic și vi se vor afișa jucăriile potrivite.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *