Portretul lui Dorian Gray m-a fascinat cu adevărat.
Felul în care este scrisă, descrierile lungi și captivante, personajele credibile, firul logic al poveștii…toate acestea m-au făcut să nu las cartea din mână ore în șir.
Romanul acesta este printre cele mai cunoscute opere ale lui Oscar Wilde, o capodoperă desăvârșită a literaturii și, în mod cert, una dintre cele mai îndrăgite cărți citite de mine.
În continuarea articolului o să încerc să fac cu atenție un rezumat, astfel încât să nu fiu un mare „spoiler”.
Acțiunea se petrece în Londra secolului nouăsprezece, iar povestea se deschide cu imaginea atelierului lui Basil Hallward. Pictorul Basil Hallward stă de vorbă cu bunul său prieten, lordul Henry Wotton, despre cea mai bună lucrare a sa: portretul pe care tocmai i-l făcuse unui tânăr de nici douăzeci de ani.
Dorian Gray reflecta imaginea unui tânăr încântător, plin de candoare, cu trăsături frumoase și delicate. Când își vede tabloul, uimit și îndrăgostit de imaginea tinereții sale, Dorian își dorește ca portretul să fie cel care să se schimbe cu trecerea timpului, iar el să rămână veșnic tânăr: „Sunt gelos pe absolut orice lucru a cărui frumusețe nu moare, sunt gelos pe portretul pe care l-ai pictat pentru mine. De ce trebuie el să păstreze ceea ce eu pierd? Orice clipă care trece îmi ia ceva și-i dăruiește lui. Oh, dacă ar fi altfel!”
Adorația pe care i-o poartă Basil lui Dorian Gray va fi aceeași pe care Dorian i-o va purta lordului Henry. Atât la început, cât și pe tot parcursul cărții, lordul Henry ni se înfățișează extrem de inteligent, dar și extrem de cinic, Dorian văzând în el un fel de mentor lângă care trebuie să stea pentru a învăța.
Dorian se îndrăgostește de actrița care juca rolul Julietei și al Rosalindei la un teatru, Sibyl Vane, iar dragostea pe care crede că o simte față de ea îl face să îi ceară mâna. Dorian vine însoțit de cei doi prieteni ai săi la o reprezentație pe scenă a iubitei sale și rămâne confuz când vede că aceasta își joacă rolul atât de prost și nu exprimă nicio trăire. Sibyl îi mărturisește că nu a dat viață personajului său pentru că, de când sunt împreună, ea nu mai trăiește în lumea teatrului, ci în lumea reală.
Dintr-odată, Dorian simte numai repulsie față de aceasta și spunându-i cele mai dure cuvinte, o părăsește chiar în seara aceea.
Ajuns acasă, Dorian observa ceva ciudat la tabloul său, de parcă întreaga expresie a feței se modificase: „Avea o altă expresie. S-ar fi zis că e o notă de cruzime în jurul gurii.”
În acest moment aflăm că portretul are propria lui viață și că va reflecta de fapt, sufletul și întreaga conștiință a lui Dorian Gray.
A doua zi, Dorian află că Sibyl Vane s-a sinucis. Acesta împreună cu lordul Henry încep să vadă în acest act o definiție tragică a iubirii, astfel că Dorian trece peste moartea lui Sibyl deloc îndurerat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Anii trec peste Dorian Gray, iar reputația pe care și-o câștigă în cercurile societății este una rău famată, iar vechiul lui prieten Basil Hallward vine să stea de vorbă cu el despre acest lucru: „Cred că se cuvine să știi că în Londra se spun cele mai îngrozitoare lucruri despre tine. […] Nu mai fi atât de indiferent. Tu exerciți o influență inimaginabilă. Fă-o să fie bună, nu diabolică.”
Când Dorian decide să-i arate portretul lui Basil („Îți voi arăta sufletul. Vei vedea lucrul despre care îți imaginezi că numai Dumnezeu le poate vedea.”) acesta rămâne înspăimântat de ceea ce vede. Toate viicile și acțiunile săvârșite de Dorian apăreau în linia gurii, în ochii și pleopele căzute, în forma mâinilor celui din tablou.
Dorian îl înjunghie pe Basil și scapă de dovezi fără vreo remușcare.
Cu trecerea timpului, Dorian se gândește la schimbare și la vindecarea sufletului său.
În ultimul capitol, acesta stă în fața portretului său care căpătase trăsături și mai odioase și decide să ucidă opera așa cum l-a ucis și pe pictor. Povestea se încheie simetric cu imaginea portretului unui băiat aflat „în floarea tinereții și a frumuseții lui extraordinare.”
Aș mai fi vrut câteva pagini sau chiar un volum întreg, căci mi-a plăcut mult povestea.
Cu toții avem un suflet și tot ce trebuie să facem e să-l îngrijim cum trebuie. Faptul că se pune egal între suflet și conștiință arată cum numai acestea două sunt cele care ne definesc cel mai mult de-a lungul vieții.
Titlu: Portretul lui Dorian Gray
Autor: Oscar Wilde
Anul publicării: 2012
Număr de pagini: 246
