Inspiraţie

„Inspiraţia există, dar trebuie să te găsească lucrând.”  – Pablo Picasso

 Acesta este, probabil, unul dintre cele mai motivaţionale citate dintre cele notate atent în agenda mea de toate zilele.
În urma unei teme primite la facultate, am avut de selectat un set de zece fotografii, aflate pe site-ul 1x.com.
Alesesem câteva, pe care le consideram arta în forma ei pură şi deja mă vedeam în faţa clasei prezentând şi interpretând fiecare detaliu al fiecărei fotografii.
Începusem să îmi petrec din ce în ce mai mult timp pe site şi aşa am ajuns la afirmarea citatului de mai sus.

Mi-am cumpărat recent un DSLR -pentru fotografi amatori, bineînţeles- şi ieşeam zilnic pe afară, în speranţa unei capturi reuşite. Îmi imaginam de fiecare dată, cum se poate naşte o fotografie bună, într-un moment neaşteptat.
Până când lucrurile acestea îmi vor părea mai lesne de realizat, tind să îmi clătesc ochii pe 1x ori 500px şi să încarc mai jos câteva fotografii, din care să ne sustragem uneori, inspiraţia.

Audrey Hepburn

audrey

Elisabeth Taylor, 1956

Elizabeth Taylor in 1956

Colorado. Când două anotimpuri se întâlnesc

in Colorado, SUA, toamna si iarna se intalnesc

Nashville, privelişte din Capitol, 1864

View from the Capitol in Nashville, 1864

Exterior

exterior-sky

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *