Cartea are un început promițător în care se descrie frumusețea unei femei întâlnite într-un metrou și cam atât. (să nu uit totuși că aici avem și câteva rânduri despre ce înseamnă intimitatea).

„Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu adevărat și pe care-o iubești cu adevărat.”
„[…] corpul meu ar fi încă îndrăgostit de corpul femeii mele. Nevoia mea de intimitate cu ființa cu care trăiesc merge mult mai departe decât viața sexuală.”

Însă, după primele douăzeci, treizeci de pagini, ceva se schimbă.
O carte destul de lăudată, dar care nu prezintă decât niște povestioare de dragoste sau de viață ale autorului. Mă așteptam la ceva mai mult, la o poveste de dragoste, la descrieri cuprinzătoare, capabile să dea viață unor personaje mărețe și credibile. La cât de recomandată este, mă așteptam la altceva, asta-i clar. Nu la o carte care nici nu prezintă o poveste de la început până la sfârșit, ci este doar un fel de jurnal al autorului.
Nici titlul nu este în concordanță cu ce se află în carte, căci abia în capitolul final – un capitol extrem de cuprinzător de numai 4 pagini :)) – ni se împărtășește „de ce iubim femeile”.
Vă și spun de ce se presupune că le iubim – în concepția autorului -:

„Pentru că au din când în când mici suferințe […] și-atunci îți dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca și tine.”
„Pentru că până și cea mai dură business woman poartă chiloți cu înduioșătoare floricele și danteluțe.”

Ce tocmai am citit?!
Mda, rândurile acestea, cu siguranță, o să așeze cartea lângă marile capodopere ale literaturii. 😐

Pe cuvânt că toată cartea pare scrisă de un om care crede că are talent la asta și scrie ceva pentru prima oară.
Dar știm cu toții că dacă scrii ceva pentru prima oară, cel mai bine e să aștepți trei sau patru ani înainte să publici chestia aia. În timpul acesta, te mai maturizezi, te mai schimbi, devii mai bun cunoscător. Sau, cel puțin, așa e ideal să ți se întâmple. Abia apoi judeci dacă ți se par banale sau nu gândurile puse pe hârtie atunci. Doar dacă nu ți se par așa, înseamnă că textul este unul bun.
Iar rânduri de acest fel: „A doua zi, în zori, oița era caldă încă, dar trebuie deja să v-o scoateți din minte, pentru că nu ea e eroina. Am tot soiul de fantezii erotice, dar nu și din astea. Dacă-aș fi găsit în așternut o femeie de cauciuc în locul oiței năzdrăvane, poate că, mai știi…” nu sunt bune nici acum, nici peste cinci ani și niciodată.

Mulți apreciază această carte.
Pe mine m-a dezamăgit, nu mi-a plăcut, per total. De aceea, nici nu am realizat o recenzie serioasă și nu am inclus acest articol la Recomandări.
Nu cred că aveți cum să veniți să-mi spuneți că nu am înțeles-o, fiindcă din perspectiva mea, pe lângă un citat bunicel găsit pe alocuri, nu este nimic de înțeles din aceste câteva istorioare jalnice.