Era o simplă zi de luni, din săptămână de dinaintea Paștelui.
Am mers la facultate, căci aveam un curs de 3 ore și m-am gândit că mi-ar prinde bine să mai scriu după dictare ca în școala primară. Din acest motiv, ne și ducem la facultate, corect?
Era ora prânzului când, împreună cu vreo cinci colegi, ne-am hotărât să mergem să mâncăm la fast-food-ul de vizavi de facultate. Acesta e deschis relativ recent și e un fel de mec mai sărac al Târgoviștei. Localul arată drăguț, mâncarea nu-i rea, dar ce ne facem însă cu personalul…
După ce ne-au greșit două comenzi, bombăneam la masă că la KFC rar se întâmplă așa ceva, iar când se întâmplă, îți înlocuiesc imediat meniul. Cucoana de la casă ripostează:
– Eh, la KFC nu se stă o oră pe meniu!
O spus atât di tare, încât o auzit și ăl de intra atunci pe ușă!
Abia acum, la sfârșitul săptămânii am reușit să diger ce a spus și mă gândesc: ce aroganță pe capul nostru să credem că putem mânca liniștiți, fix ce am comandat.

Marți ne-am dus în oraș cu gândul de a face niște cumpărături, ceea ce a fost eminamente greșit: zici că lumea mănâncă doar în săptămânile de dinaintea sărbătorilor.
Să mergi la supermarket în Săptămâna Mare înseamnă să intri în spiritul sărbătorii. De altfel, capeți și un fel de putere de a rezista în trafic, în învălmășeala din magazin, la coadă și apoi iarăși în trafic.
Ulterior, trebuia să ne ducem la bancă să retragem niște bani. Alt stat la cozi, dar hei… suntem români, iar statul la coadă îl avem în sânge.
E irelevant să vă spun cum au venit două țărăncuțe întrebând pe toți angajații băncii („Faceți carduri? Mai faceți carduri azi?”) sau cum o gagică de-o seamă cu mine își lăsa copilul să sară, să țipe și să bușească pe acolo.
Ideea e că după trei sferturi de oră, ne sosise rândul:
– Persoane juridice?, a întrebat doamna din spatele mesei de lucru.
– Nu, fizice.
– Trebuia să așteptați la colegul meu!
La colegul ei era pancarta de „Pauză de masă” și o coadă recent formată de câțiva inși.
Era abia marți, n-avea rost să mă „ienervez”.

Miercuri eram deja prea ZEN, așa că am ieșit cu omul meu la o cafea, iar spre seară am făcut un grătar cu niște prieteni.
Măi, ce de lume cuprinsă de evlavie în această săptămână și eu să nu țin post miercurea.
Era mai bine să fi pus pe grătar doar dovlecei și ciuperci, dar să înjur nițel și să bag niște intrigi când stau de vorbă cu vecina?
Nu, fără pic de ironie acum: e mai important ce scoți pe gură, decât ce bagi în gură.

Joi am lucrat puțin și am citit câteva articole savuroase. Pe la prânz, am fost să ridicăm un colet trimis de ai noștri.
Îl știu pe domnul care lucrează acolo de vreo doi ani și e nelipsit de la jobul lui (și credeți-mă, în perioada sărbătorilor, chiar e zarvă cu primire/ trimitere colete din/ în străinătate). Când am ajuns, domnul era cu telefoane, foi în mână și înconjurat de colete.
Ne-a povestit că o „duamnă” s-a prezentat fără buletin cerând vreo 3 pachete și când a înștiințat-o că nu poate să i le dea dacă nu are un act de identificare, aceasta a început să-l înjure, pentru ca ulterior să-i facă reclamație.
Ziceați ceva de spiritul sărbătorilor? Pun pariu că „duamna” de mai sus ține post și ar condamna grătarul meu de miercuri seara.

Vinerea Mare. Astăzi, o să stau doar la birou. Ce se poate întâmpla?

Imaginea de mai sus s-ar traduce prin „viața este ca o piesă de teatru”, așa cum am menționat în cea mai recentă postare pe instagram.
O să fiu sinceră cu voi și o să vă spun că acestea sunt întâmplări mărunte, căci doamna de la fast food poate a avut o zi proastă, iar statul la cozi și în trafic sunt preocupări nesemnificative.
Altele sunt probleme în viață.
În definitiv, poate unii găsesc un anumit farmec în tevatura de dinaintea Paștelui și duminică, atunci când cei dragi se vor strânge în jurul mesei, vor simți că toată agitația a meritat. Dacă e așa, nu pot decât să vă urez o zi cu soare și liniște.
Și voie bună, desigur! ^^