Cartea are un început promițător, în care se descrie frumusețea unei femei întâlnite într-un metrou sau avem câteva rânduri despre ce înseamnă intimitatea: „Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu adevărat și pe care-o iubești cu adevărat.” „[…] corpul meu ar fi încă îndrăgostit de corpul femeii mele. Nevoia mea …
Despre adevăr, George Orwell – recenzie
Pe lângă faptul că a scris romane, eseuri și critică literară, George Orwell a fost comentator al radio BBC, editorialist și reporter. Cartea aceasta nu aduce o poveste cap-coadă, ci este suma unor pasaje din cărțile sau articolele semnate de Orwell. În fiecare dintre ele remarcăm curajul lui de a spune adevărul chiar în perioada în …
Scurt mesaj în contextul COVID-19
De două săptămâni, stau numai în casă. Ies prin curte și prin grădină cu copilul, dar atât. Nici poarta nu am deschis-o, nici până în drum nu am ieșit. Radu se duce la magazin pentru pâine și alte câteva lucruri necesare. Doar atât. Gătește ceva, dă cu aspiratorul prin toată casa, spală niște rufe, deschide …
Dosar permanent, Edward Snowden – recenzie
De când era mic copil și tatăl lui a adus primul calculator acasă, până când a ajuns să mărturisească ilegalitățile făcute de guvernul SUA și să ajungă în exil, Edward Snowden își spune povestea de viață într-o autobiografie scrisă cu inteligență, grație și pasiune. Micile trucuri la care apela pentru a se sustrage de la …
Despre Dumnezeu și om, Lev Tolstoi – recenzie
Lev Tolstoi, cunoscut drept unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii, a fost unul dintre scriitorii de seamă din perioada cunoscută ca „vârsta de aur a literaturii ruse” (de la primele opere ale lui Pușkin până la cele ale lui Dostoievski). „Despre Dumnezeu și om” nu este o poveste pe care să o parcurgi …
Portret al artistului la tinerețe, James Joyce- recenzie
James Joyce, poet și prozator irlandez, a fost considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romanul „Portret al artistului la tinerețe” arată evoluția lui Stephen Dedalus din copilărie până în studenție, când alege să lase Dublinul în urmă pentru a-și urma vocația. Tema maturizării, a construirii unei personalități este o temă …
Părere notino.ro
Nu este prima dată când comand produse de aici, Notino.ro fiind un magazin de încredere din mai multe puncte de vedere. În primul rând, produsele comercializate sunt originale, provin de la distribuitori autorizați, iar magazinul oferă toate certificăriile de garanţie a calităţii. Prețurile sunt accesibile, iar periodic apar reduceri care chiar îți fac cu ochiul. …
Parenting s-ar traduce prin „părințeală”, nu?
Societatea și parentingul acesta de pe buzele multora transmit (direct sau indirect) și te fac să te simți că ești nepregătită pentru a fi mamă. Că undeva greșești, că ești o mamă mai puțin bună dacă faci un lucru sau dacă nu faci altul. Devii nesigură, anxioasă, mereu în căutarea ideii de „mamă perfectă”. Apoi, …
Ce i-aș spune Dianei de acum 10 ani?
Diana de acum 10 ani făcea nazuri la mâncare, se contrazicea mereu cu soru-sa și credea că nu se vor înțelege bine vreodată, se ducea zilnic la școală, iar când ajungea acasă își făcea temele pentru a doua zi, se alinta în brațele tatălui ei și nu credea că viața i-ar despărți vreodată. Diana de …
„Să nu cumva să te neglijezi!” și alte clișee zise de mame altor mame
E de la sine înțeles că atunci când ai un copil trebuie să îi dedici mult timp și să îi porți de grijă, nu? În primii lui ani de viață, mama e cea după care tânjește pentru iubire, hrană, grijă, consolare, răsfăț, învățare. Toate astea sunt momente magice ce se traduc prin mici cearcăne și …