Acceptându-i trecutul

Când iei un om, îl iei cu tot cu trecutul acestuia. Nu fii ipocrit să-i spui că nu contează pentru ca mai apoi să începi să-i reproșezi una-alta. Nu e corect și știi prea bine acest lucru!

Deseori, am luat parte la scene de gelozie dintre cupluri. Dacă inițial toate erau pe roSe, după un timp au început reproșurile legate de fostele iubiri.
Nu am întâlnit context în care bărbatul să se simtă anchetat, dimpotrivă, am observat că i se cam umplea gura când afirma: „Eu sunt bărbat! Ce voiai, să nu fi avut nicio altă femeie până la tine?”.
Din tabăra opusă, n-am auzit vreodată un răspuns așa nepăsator ca acesta și nu înțeleg de ce.
Poate el a avut 100 de femei și îți închide gura cu un răspuns ca acesta, iar la tine e suficient unul înaintea lui pentru a fi supusă unui interogatoriu de enșpe mii de ori?

Nu trebuie să-i acceptați așa ceva – nici măcar o dată – celui de lângă voi, pentru că o va face din nou și din nou. Femeile-s cu datul unor explicații, cu justificatul și alte alea. De ce?
De ce vă lăsați chestionate, ba chiar uneori luate peste picior?
Dragile mele, aveți două opțiuni:
• Fie decideți din capul locului să povestiți totul DOAR O DATĂ și nu mai permiteți alte întrebări și comentarii pe parcursul relației/ vieții.
• Fie povestiți cât mai puțin și mergeți pe următorul principiu: Bărbatul, cu cât știe mai puține despre o femeie, cu atât o va respecta mai mult.

Credeți-mă, cel care începe să vă judece și să intre, grosolan, cu bocancii în trecutul vostru, nu e partenerul ideal de viață. E doar un nesimțit!

Sursa foto: 1x.com

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *