O părere despre magazinul vivre.ro

Piesele de mobilier, corpurile de iluminat și alte decorațiuni pentru casă le-am cumpărat din magazine fizice, însă navigând prin magazinul online vivre.ro, am zis să dau o șansă unor produse de acolo.
Pentru o primă comandă, am luat doar două tablouri, o canapea și două covoare, iar dacă tot procesul de cumpărare avea să mi se pară ok, urma să mai achiziționez pe viitor din magazin.
Produsele au fost livrate pe rând, în ordinea menționată mai sus, iar când mi-au ajuns tablourile, primul lucru pe care l-am văzut a fost că unul dintre ele nu era ceea ce am comandat. Avea aceeași denumire ca în magazin, însă era cu totul și cu totul altceva. Am ales să nu-l returnez, deoarece tabloul nu mi-a displăcut și i-am găsit alt loc în casă.
Canapeaua, odată ajunsă, a fost „cireașa de pe tort”. A venit ambalată într-o cutie semi-ruptă (de parcă fusese returnată), materialele lăsau de dorit (în spate și pe dedesubt căptușeala era și ea ruptă) și îi lipsea un picior (în imaginea de pe site avea un picior la jumătate, iar acesta nu era inclus în pachetul în care a venit).
Canapeaua extensibilă era și extrem de mică, potrivită doar pentru o singură persoană. Persoană care, cu siguranță, nu s-ar fi odihnit bine, fiindcă această canapea avea un șezut de tip dormeză, nicidecum o saltea bună, comodă, cu burete, spumă sau mai știu eu ce.
În fine, i-am făcut retur, iar acesta a decurs cât de cât bine. 
Am mai fost sunată de cei de la vivre, la vreo săptămână după ce canapeaua fusese deja ridicată de către un curier și mi-au spus că nu a ajuns încă la ei. Deja nu mai ținea de mine.
Au rezolvat într-un fel, fiindcă în următoarele două zile, avea suma rambursată în cont.
M-am bucurat, totuși, că nu am așteptat cu săptămânile pentru rambursarea sumei și că au fost prompți.
Dacă ar fi să mai trec un mic dezavantaj, acela ar fi faptul că pe mail sau în contul de client sunt puține informații legate de statusul comenzii (comparativ cu alte magazine care te înștiințează mereu de parcursul comenzii, nu doar atunci când aceasta a fost înregistrată și atunci când îți sosește la ușă).


Experiența cu magazinul a fost cu plusuri și minusuri și nu cred că o să mai cumpăr de la ei prea curând. Sigur că, multe produse pot fi ok, deoarece gama de articole este una destul de mare, iar mulți cumpărători se declară mulțumiți, însă experiența mea de cumpărare nu a fost una tocmai plăcută.
Îmi plac părerile pertinente și vreau să cred că și acest articol este o părere pertinentă. Le aștept și pe ale voastre în comentarii.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *