Toate poveștile pe care le citeam în copilărie se terminau cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Basmele nu ne-au spus vreodată ce se întâmplă după acest final fericit și mă gândesc că, poate, Frumoasa din Pădurea Adormită a decis să se sinucidă după ce l-a găsit pe al ei prinț în pat cu amanta.

Oamenii din jur, de la tv sau din online mi-au demonstrat că vorbele sunt doar unelte pentru a obține ceva, motiv pentru care nu mi-am dorit o relație în care mesajele siropoase să fie cele care să îndrepte o glumă proastă făcută în public.
N-am vrut pe cineva care să cânte la chitară și să fie mereu aranjat la patru ace. Nu am căutat persoana perfectă care să încerce să bifeze calitățile de pe lista „alesului”, pentru că alesul nu ar trebui să fie parte dintr-un basm.
În plus, dacă un basm s-ar transpune în viața reală, ar trebui să însemne mai mult decât o cenușăreasă care se duce la o petrecere și își găsește prințul.
În mintea mea, iubirea adevărată nu s-a bazat doar pe cinele romantice, cu lumânări și petale de trandafiri.

Iubirea este respect, încredere, grijă și compromis.

De dragul conversației:

Cred că dacă stăteam să creionez o relație perfectă de dragul imaginii de ansamblu și pentru ochii curioși din spatele rețelelor de socializare, aș fi omis să mă implic cu adevărat în acea relație. 
Vă spun sincer că, de la o mică neînțelegere la o ceartă era un singur pas, dar capriciile vârstei mele au pălit încet-încet în fața calmului și răbdării lui.
De ce?
Pentru că în locul jurământului de „iubire veșnică”, ne-am făcut promisiunea că nu vom renunța ușor. Pentru că mereu vrem să știm cum a decurs ziua celuilalt și putem vorbi ore în șir fără să ne plictisim. Pentru că viața e mai bună în doi, iar plimbările lungi se fac mai ușor atunci când ne ținem de mână.